Fotografia de produs in vremea holerei COVID-19
Cum adaptăm fotografia de produs in vremea COVID-19? Iată mai jos modul meu de lucru adaptat la situația actuală.
Premise
Pe zi ce trece devine tot mai real acel scenariu din filmele science fiction făcute pe buget redus. Pandemia covid-19 ne-a schimbat obiceiurile, felul în care facem lucrurile și modul în care ne purtăm. Să-mi fie iertată gluma dar pandemia covid-19 ne-a făcut să ne purtăm cu mănuși.
Dincolo de distanțarea socială, de știrile negative și de experții în economie care adoptă un ton apocaliptic în această perioadă, rămân întrebările care ne dau tuturor de furcă. Cum ne adaptăm? Cum ne vom reveni?
Ce am învățat?
Lecția importantă pe care am învățat-o cu toții este că putem trece foarte multe dintre activitățile noastre în online și putem interacționa de la distanță. Putem să facem cumpărături online, să comparăm produse cu un singur click. Putem să ținem ședințe cu ajutorul aplicațiilor online. Putem studia orice online. Mai nou, putem depune documente către agenția fiscală și către alte instituții prin intermediul poștei electronice. Adică prin email pentru cei mai puțin cunoscători de limbaj sterp. Da, în România se pot depune documente online! Asta da victorie!
Cu ajutorul mediului online putem supraviețui crizei cauzată de pandemia de covid-19. Am văzut în ultima perioadă, atât pe facebook cât și pe instagram, foarte multe reclame care menționau livrarea la domiciliu și bonificații pentru plata cu cardul. Și nu vorbesc doar de companii care vând cărți sau electrocasnice. Inclusiv fermele s-au adaptat, atât cele de legume și fructe cât și cele animale.
Adaptabilitate? Sau…
Din aceasta criză vor ieși învingători, pe principii darwiniene, cei care se adaptează cel mai ușor, mai repede și mai bine noului mod de lucru. Asta presupune, pe lângă o investiție în site-urile companiei, o investiție în marketing.
Vom învăța cu toții ce înseamă marketing digital, SEO, site optimizat, campanii online și multe alte lucruri pe care experții domeniului le fac pentru a ridica ranking-ul site-ului și pentru a ajunge la potențialii clienți. Bineințeles că fotografia de produs ușurează demersul acesta. O fotografie bună vinde orice produs 😀
Ce presupune, totuși, fotografia de produs in vremea COVID-19? Lăsând gluma la o parte, modul meu de lucru este deja adaptat la astfel de situații în care nu putem să ne deplasăm fără adeverințe și declarații pe proprie răspundere. De-a lungul anilor am lucrat cu clienți pe care nu i-am văzut niciodată, dintre care câțiva locuiau în alte țări.
Soluția mea
Modul de lucru pe care îl folosesc când vine vorba de clienți aflați la mare distanță constă în câțiva pași simpli dar foarte importanți. După ce primesc cererea de ofertă și aflu câteva detalii despre produs am următorul traseu spre livrearea fotografiilor:
- Apel audio și/sau video pentru brief. În urma acestui apel există un schimb de emailuri în urma cărora ajungem la un acord în ceea ce privește tipul fotografiilor, numărul lor, detalii privind post-procesarea lor, tariful și contractul de prestări servicii;
- Clientul trimite produsele prin curier fie la adresa mea fie la studio.
- În urma recepției produselor clarificam ultimele detalii legate de particularitățile care vor fi scoase în evidență în fotografii;
- Fotografiez produsele și editez fotografiile conform brief-ului stabilit anterior;
- Expediez produsele către client.
După cum am spus, câțiva (5) pași simpli!
Ce produse am primit până acum pentru a le fotografia fără deplasare? Pixuri, stilouri, medicamente, cutii diverse, sticle, odorizante pentru mașină, portofele, pantofi, genți, pătuțuri pentru animalele de companie (30 de bucăți umplu o cameră, ca idee :D), accesorii pentru telefon, bijuterii, dulciuri, condimente, ulei de măsline și lista poate continua binișor.
Foarte multe ședințe foto pentru produse destinate vânzării pe Amazon au fost pentru clienți pe care nu i-am văzut niciodată în persoană.
Click aici pentru mai multe imagini.
Acum, mai mult de cât oricând, este nevoie de distanțare socială însă nu consider că trebuie să aibă prețul unei crize economice. Astfel că putem colabora în ceea ce privește fotografia de produs in vremea COVID-19, respectând ordonanțele militare și normele de siguranță sanitară, spre binele nostru al tuturor.